Apocalipsa

its2die4's Avatar

Pocainta sau Religie ?   

Desi par asemanatoare, pocainta si religia sunt doua lucruri diferite, prin faptul ca pocainta îl pune pe om în relatie cu Dumnezeu, în timp ce religia îl pune în relatie cu biserica sau cu un set de percepte religioase. Un exemplu graitor este experienta profetului Isaia, comparata atât cu cea a evreilor din timpul vietii umane a Mântuitorului, cât si cu cea a generatiei noastre. Isaia avea aproximativ vârsta de 25 de ani si era cronicarul împaratului Ozia (2 Cronici 26:20), fiind un evreu bun si religios. În anul 740 î. Hr., anul mortii împaratului Ozia, Isaia este chemat de Dumnezeu în slujba si trimis cu un mesaj special catre natiune.

În capitolul sase al cartii ce-i poarta numele, Isaia scrie despre experienta revelatiei divine, revelatie care îi marcheaza nu doar pe destinatarii mesajului primit, ci în mod special pe el. Încercând sa puna în cuvinte revelatia pe care a avut-o, Isaia spune ca L-a vazut pe Dumnezeu, a vazut scaunul de domnie pe care sta, a vazut Templul în care era asezat tronul si a vazut serafimii (fiinte ceresti) care se închinau. Este vrednic de remarcat faptul ca Isaia L-a vazut mai întâi pe Dumnezeu si apoi Templul si lucrurile din el.

Cu siguranta Isaia a vazut de multe ori Templul în timp ce era cronicarul împaratului, însa imaginea aceasta nu l-a determinat la pocainta, ci doar a accentuat sentimentul religios. Biblia mentioneaza ca atunci când L-a vazut pe Dumnezeu, Isaia s-a pocait, spunând speriat: ,,Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate si am vazut pe Domnul ostirilor" (Isaia 6:5). Faptul ca de doua ori mentioneaza ,,buze necurate" ne da dreptul sa credem ca ceea ce i-a auzit pe serafimi spunând în sala tronului, l-a determinat sa creada ca oamenii nu pot fi în prezenta Domnului cu felul lor de vorbire usoara, glumeata si pacatoasa. Oamenii pot vedea Templul fara sa se simta vinovati pentru vorbirea lor defaimatoare, indecenta, vulgara sau batjocoritoare.

Aproximativ 800 de ani mai târziu, Mântuitorul întrupat îi aude pe evrei, care se bazau pe apartenenta lor etnica la Templu, spunând: ,,Templul Domnului, Templul Domnului". Templul este sanctuarul prezentei divine, este centrul închinarii poporului, însa el nu mântuieste, nu schimba viata nimanui. Oamenii care cred ca sunt mântuiti datorita apartenentei la o etnie, denominatie, biserica... sunt religiosi, dar nemântuiti. Aceasta apartenenta nu-i pune în relatie cu o persoana, ci doar cu un lucru. Evreii din vremea Mântuitorului se bazau atât pe apartenenta la Templu, cât si pe descendenta din Avraam. DOMNUL Isus Hristos îi corecteaza când le spune ca nu descendenta din Avraam este importanta, ci imitarea credintei, neprihnairii si slujirii lui.

În concluzie, oamenii se pocaiesc nu atunci când întâlnesc Templul, ci când Îl întâlnesc pe Dumnezeu în mod personal si constient. În principiu, religia se bazeaza pe apartenenta la o biserica, la o anumita etnie sau denominatie religioasa, la practicarea unui ritual religios, specific etniei, bisericii sau denominatiei de care apartine. Pocainta, dimpotriva, se bazeaza pe apartenenta la Dumnezeu si pe practicarea neprihanirii. Multi oameni ies din Templu sau biserica mai rai decât au intrat, fara sa-si vada potopul de cuvinte nelegiuite, fara sa se simta vinovati de prioritatile si valorile lor pacatoase. Isaia, când L-a vazut pe Domnul, s-a pocait, deoarece a înteles ca fiecare muritor este responsabil în fata Creatorului de felul în care traieste.

Se cunoaste daca un om L-a vazut pe Domnul sau doar Templul sau cladirea bisericii, din felul în care vorbeste si traieste. Întâlnirea cu Dumnezeu schimba viata, conduce la pocainta si se manifesta prin dragoste si smerenie. Aceasta este pocainta pe care o porunceste DOMNUL Isus Hristos si pe care o apreciaza Dumnezeu, fiind foarte diferita de religie atât prin manifestarea zilnica, cât si prin rezultate si consecinte.

                                                                                                                                                               Pastor Luigi Mitoi

Apocalipsa